11084016_946690415353026_4975553716917826254_o

Publicat la .

Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă, a participat astăzi la o acţiune de igienizare a zonei retrocedate din parcul “Alexandru Ioan Cuza”.

Igienizarea terenului din parc a fost realizată cu ajutorul a 250 de voluntari, fiind ecologizată o suprafaţă de 12 hectare.

“Am început de aproape o săptămână curăţenia de primăvară în Sectorul 3. Sunt însă zone, cum este şi porţiunea retrocedată din parcul «Alexandru Ioan Cuza», unde Primăria Sectorului 3 nu poate interveni direct, întrucât nu aparţin domeniului public. În consecinţă, de două ori pe an facem curăţenie şi pe acest teren în mod voluntar. Proprietarul a fost notificat, respectiv amendat în repetate rânduri pentru depozite necontrolate de deşeuri. În momentul de faţă, o soluţie ar reprezenta-o schimbarea cadrului legislativ, prin supraimpozitarea terenurilor abandonate. Până la aprobarea unei asemenea măsuri, nu putem lăsa mizeria să se adune pe acest teren, cu atât mai mult cu cât este zonă de tranzit spre partea amenajată a parcului. Nu este singura zonă cu probleme, mai sunt şi altele, încercăm să le gestionăm cât mai bine. De aceea este important ca acea propunere pe care am lansat-o, de supraimpozitare a tuturor proprietăţilor neîngrijite, să se materializeze prin lege. Vreau de asemenea să conştientizăm cât de importantă este curăţenia şi să încercăm să-i convingem pe oamenii care trec prin zonă să nu mai arunce mizerie pe jos, să depoziteze gunoaiele în coşurile de gunoi din jurul acestui teren. Sperăm să avem un sector cât mai curat, un Bucureşti cât mai curat, o Românie cât mai curată. Pentru aceasta, fiecare dintre noi trebuie să se implice şi împreună să găsim cele mai bune soluţii”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă.

La finalul acţiunii de igienizare, s-a colectat o cantitate de 400 metri cubi de gunoi, voluntarii strângând de la deşeuri menajere, resturi vegetale, până la sticle sparte, care puteau pune în real pericol sănătatea şi siguranţa trecătorilor.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, un grup de persoane care şi-a improvizat adăposturi în parc a primit avertisment de evacuare imediată de pe teren. De asemenea, primarul Robert Sorin Negoiţă a dispus, pentru o mai bună siguranţă a zonei, prezenţa în perioada următoare a unor patrule de poliţie care să supravegheze împrejuri

Comentarii

comentarii

Lasa un comentariu

  • (will not be published)