rn

Publicat la .

Dincolo de faptul că suntem locuitori ai Capitalei, noi, cei care stăm în Sectorul 3, avem “oraşul” nostru. Suntem, în total, peste 370 000 de oameni aici, adică mai mulţi decât sunt clujenii, ieşenii sau timişorenii.
Pentru cei mai mulţi dintre noi, acesta e locul în care ne-am născut şi am copilărit, oraşul pe care îl ştim ca-n palmă. Pentru alţii, e cartierul în care ne-am găsit liniştea, în marele şi zgomotosul Bucureşti, unde am venit să lucrăm.
Pentru mine, Sectorul 3 e locul în care îmi cresc copiii, de aceea vreau să fie cel mai viu, cel mai curat şi cel mai modern ”oraş” din România. Vreau să fie locul de care copiilor mei să le fie dor atunci când suntem plecaţi, acel “acasă” despre care să povestească cu drag, oriunde ar merge în lume. Iar eu vreau să ştiu că am contribuit la schimbarea de care copiii mei au nevoie!
I LOVE S3
În felul nostru, dintr-un motiv sau altul, fiecare dintre noi iubeşte Sectorul 3. Şi tocmai pentru că ne iubim oraşul, vrem să facem din el un loc mai bun de trăit zi de zi. Pentru asta, trebuie să înţelegem că lucrurile nu se pot schimba peste noapte şi că schimbarea suntem noi, locuitorii lui, prin gesturile, gândurile şi implicarea noastră directă. Noi, cei hotarâţi să nu aşteptăm cu mâinile în sân schimbarea, ci să participăm la ea. Noi, cei care iubim Sectorul 3!
“I love S3″ este sloganul nostru! “I love S3” înseamnă familie, amintiri, prieteni şi multă dăruire pentru toate acestea. Vă mulţumesc tuturor celor care înţelegeţi şi simţiţi la fel ca mine! Cred că, împreună, putem continua munca de a  face din Sectorul 3 cel mai frumos “oraş” din România.
RN dragobete 2Dragostea înseamnă NOI
Pentru mine şi soţia mea, Sorina, dragostea înseamnă familia noastră. Înseamnă să ne avem unul pe celălalt şi pe cei mici lângă noi. Fotografia este făcută în Piața Regiunilor (pe Bulevardul Unirii), un loc unde ne face plăcere să ne plimbăm, în familie.
Voi unde v-aţi întâlnit prima oară? Care este locul vostru preferat din Sectorul 3?
Trimiteţi-mi fotografii cu voi doi, într-un loc cu o însemnătate deosebită pentru relaţia voastră. Eu le voi posta la mine pe pagină, iar primele 20 de fotografii care strâng cele mai multe LIKE-uri, vor fi premiate!
De Dragobete, pe 24 februarie, ne vedem la ora 16.30 la Casa Eliad, să ne cunoaştem dincolo de facebook  şi să povestim despre fotografiile voastre şi despre cum putem face împreună, din Sectorul 3, ”oraşul” pe care ni-l dorim. Abia aştept să vă aud ideile!
Surpriza cea mare am pregătit-o de la ora 19.00, când toate cele 20 de cupluri vor merge la concertul lui Horia Brenciu, de la Sala Palatului.
dragobete banner web
 Despre înscrierea şi participarea în concursul “I love S3”
 Înscrierea în concurs începe pe 14 februarie. Puteţi trimite fotografiile până pe 22 februarie 2015, la miezul nopţii. Important este să reuşiţi să strângeţi cât mai multe LIKE-uri!
Mai întâi daţi LIKE paginii de facebook Robert Negoita, apoi trimiteţi fotografia într-un mesaj privat, împreună cu numele voastre, vârsta şi locul în care aţi făcut fotografia. Va fi postată imediat pe wall, de unde îi puteţi da SHARE, pentru ca prietenii voştri să ştie că aţi intrat în concurs. Nu uitaţi să folosiţi, atunci când daţi SHARE, HASHTAG-ul #iLoveS3!
Ca să conteze la numărătoarea finală, prietenii trebuie să dea LIKE fotografiei postată pe pagina Robert Negoita. Nu se iau în considerare LIKE-urile pe care le primeşte fotografia distribuită pe profilul vostru, ci doar cele primite pe pagina oficială Robert Negoita. Numărăm toate LIKE-urile venite până pe 23 februarie, la ora 23.59.
Câştigătorii vor fi anunţaţi pe 24 februarie, dimineaţa, pe pagina de facebook Robert Negoita.
iloves3 afis landscape
Ce ar trebui să mai ştiţi?
1. Veţi primi invitaţiile la concertul lui Horia Brenciu, la ora 16.30, când ne vedem la evenimentul organizat la Centrul Cultural Casa Artelor (Bulevardul Mircea Vodă nr. 5, Sector 3, Bucureşti). Trebuie să aveţi la voi actul de identitate.
2. Pentru a participa la concurs, trebuie să aveţi 18 ani.
3. Fotografia nu trebuie să fie neapărat făcută în această perioadă a anului, ci doar să fie făcută intr-un loc din Sectorul 3.
4. Fiecare cuplu poate înscrie în concurs o singură fotografie. Este interzisă participarea aceloraşi persoane la concurs de mai multe ori, cu conturi în spatele cărora nu se află identităţi reale sau cu conturi suspecte din acest punct de vedere.
5. Întrucât este vorba de un concurs organizat on-line, vom verifica identitatea reală a câştigătorilor.
6. Ne rezervăm dreptul de a interzice participarea la concurs oricărui participant, în orice moment al concursului, în cazul în care constatăm că acesta nu îndeplineşte sau încalcă oricare dintre condiţiile concursului sau participarea sa este ilegală sau abuzivă. Excluderea de la participare, pentru oricare dintre motivele de mai sus, se face fără nicio justificare şi fără respectarea altor formalităţi sau termene.
7. Ne rezervăm dreptul de a modifica prezentul regulament pe parcursul derulării concursului, iar modificările vor intra în vigoare din momentul afişării. Participanţii au obligaţia de a verifica periodic condiţiile de participare.
8. În cadrul acestui concurs, nu este posibilă înlocuirea premiilor cu contravaloarea acestora în bani sau cu alte beneficii.
9. Regulile stabilite aici sunt obligatorii pentru toţi participanţii.
10. Participarea la concurs şi/sau acceptarea premiului implică acceptarea necondiţionată a acestor termeni şi condiţii şi renunţarea acestora la orice reclamaţie ulterioară împotriva organizatorului.
Spor la treabă şi să fiţi inspiraţi!

Comentarii

comentarii

2 raspunsuri la “I love S3! TU DE CE IUBEŞTI SECTORUL 3?”

  1. ALEXANDRINA SOARE

    Sunt mandra ca locuiesc in sect.3,si avem
    un Primar ca Domnul Robert Negoita,sa
    va dea Domnul sanatate si multe multe
    realizariiiiii.

    Raspunde

Lasa un comentariu

  • (will not be published)