foto-principal

Publicat la .

Primăria Sectorului 3 a organizat o serie de evenimente dedicate Zilei Naţionale a României, printre care un spectacol și o gală a performanţei universitare româneşti.

Peste 10.000 de bucureşteni au sărbătorit în Parcul Titan Ziua României într-un mod autentic, bucurându-se de un spectacol folcloric şi de o masă caldă. Programul artistic a cuprins muzică și dansuri tradiționale românești, în interpretarea unor artiști valoroși. Au urcat pe scenă Constantin Enceanu, acompaniat de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, Cornelia și Lupu Rednic, Cornelia Tihon şi taraful Daniel Bădoi, Ansamblul „Rapsodia Carpaților”, Popa Şapkă, precum şi Fanfara „Zece Prăjini”. Fanfara Muzica Reprezentativă a Jandarmeriei Române a intonat imnul național. Cu această ocazie, primarul Robert Sorin Negoiţă a aprins luminile de iarnă în Parcul Titan.

„La mulţi ani locuitorilor Sectorului 3, la mulţi ani România! Este o zi importantă pentru români şi mi-am dorit să o sărbătorim aşa cum se cuvine. Astăzi în România trebuie să avem fruntaşi care să ne călăuzească, dar mai ales să rămânem uniţi. De 1 Decembrie îmi doresc, şi vă doresc, să fim mândri că suntem români şi să facem ca viitorul să fie mai strălucit”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă.

„Gala performanţei – ediţia a II-a”, organizată la Ateneu de Primăria Sectorului 3, prin intermediul Centrului Cultural „Casa Artelor”, a încheiat Ziua Naţională a României. Prin această gală a performanţei universitare româneşti, Primăria Sectorului 3 şi-a propus să promoveze an de an valorile autentice şi să ofere modele profesionale de urmat.

În cadrul evenimentului, zece tineri selectaţi de Senatul instituţiilor de învăţământ absolvite au fost premiaţi pentru reuşitele lor profesionale. În cadrul galei, primarul Robert Sorin Negoiţă a decernat premiul de excelenţă Simonei Maierean, prima femeie pilot de supersonic din România, după ce în 2013 acesta a fost acordat alpinistei Crina Coco Popescu.

Sute de mii de români din afara ţării gândesc, simt româneşte şi sunt cu gândul la ţara şi la poporul lor. Aceştia s-au implicat în mod activ, vor şi sunt dispuşi să facă eforturi pentru că ei cred în continuare în această ţară şi în acest popor. Sunt optimist, am încredere în România şi în destinul nostru”, a declarat primarul Robert Sorin Negoiţă în momentul decernării premiului de excelenţă.

Conceptul şi regia evenimentului „Gala Performanţei” au fost semnate de Alice Barb, momentele de premiere alternând cu cele artistice. Programul serii a cuprins colinde, fragmente muzicale celebre, în interpretarea invitatului special Adrian Naidin, a soliştilor Diana Jipa, la vioară, şi Miruna Vidican, la harpă, cu participarea Orchestrei şi corului Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti – dirijor orchestră Gabriel Bebeşelea, dirijor cor Ioan Golcea. Prezentatorii evenimentului au fost Alexandra Velniciuc şi Marius Constantinescu.

Comentarii

comentarii

Lasa un comentariu

  • (will not be published)