Publicat la .

În luna mai 2014, Primăria Sectorului 3 București a cooptat Guvernul României, prin Compania Națională de Investiții, într-un proiect în valoare de 47.399.766 lei, care consta în construirea unei săli multifuncționale de spectacole cu 1.200 locuri ce urma să fie construită pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați în Parcul Titan.

Proiectul acestui obiectiv, precum și modul în care el urma să se integreze în parc a fost prezentat public pe www.primarie3.ro. Acest proiect urma să fie finanțat în proporție de 90% de la bugetul de stat, de către Comania Națională de Investiții. Contribuția primăriei urma să fie punerea la dispoziție a terenului respectiv și 10% din valoarea proiectului.

În urma mesajelor primite de la cetățeni, Primăria Sectorului 3 a luat decizia să sisteze derularea acestui proiect în Parcul Titan și să analizeze relocarea lui pe un alt teren din sector. Primăria consideră, de asemenea, că o sală multifuncțională de spectacole în Sectorul 3 este un obiectiv necesar și așteptat de cetățeni, dovadă fiind numeroasele mesaje primite în acest sens. Pe de altă parte, una dintre prioritățile majore ale acestui mandat este extinderea spațiului verde, așa cum a fost comunicată în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din 2012, prioritate care este avută în vedere permanent.

 

Serviciul Relaţii Mass-media

021.318.03.35

presa@primarie3.ro

Comentarii

comentarii

19 raspunsuri la “Primăria Sectorului 3 București a anunțat astăzi, 19 noiembrie 2014, Compania Națională de Investiții că se retrage din proiectul referitor la sala multifuncțională ce urma a fi construită în Parcul Titan”

  1. stefan

    multumim pentru atentia acordata doleantelor noastre…
    YOR-ul este cel mai frumos parc din Bucuresti si dorim sa ramana EXACT asa cum este el acum!!

    Raspunde
  2. Victor

    Sper sa se si stopeze proiectul si sa inceapa Primaria sect. 3 sa mai si inverzeasca sectorul. In IOR putea sa amenajeze 2-3 alei prin acea zona de parc mai verde, cu cateva banci si era totul ok. Poate opreste primaria si marea Betonare fara cap si mai si termina de asfaltat ce a inceput.

    Raspunde
  3. dia_nad

    Felicitari pentru decizia luata!

    Pentru actiuni culturale exista, deja, Casa Artelor ! Puteti, de asemenea, inchiria unele spatii existente. Stiu ca cinematograful Gloria, care are o mare capacitate, apartine Ministerului Culturii, dar se poate gasi o formula de a folosi acest spatiu. Cand eram copil aici dadeam spectacolele de sfarsit de an. Oricum fatada cinematografului este jalnica in spatele spatiului (fantana ?)pe care -l amenajati acum acolo.
    Diana Dragota

    Raspunde
  4. alex

    Cinema gloria este in paragina, de ce nu faceti acolo ceva? Asa nu s-ar mai auzi nici galagia de la concerte sau diverse activitati!!! Multumim totusi ca ne-ati ascultat parerea in ceea ce priveste parcul IOR

    Raspunde
  5. Simona

    O initiativa buna. Lasati parcul verde pentru exista suficiente terenuri lasate in paragina pe care se pot construi sali de spectacole. Si acestea sunt bune, dar vrem mai multe parcuri si mai mult verde pentru sanatatatea noastra si a copiilor nostri!

    Raspunde
  6. CARMEN

    VREM PARCUL VERDE, nu ne trebuie inca o cladire care NE ,,mananca” OXIGENUL !Limitati betoanrea si asfaltarea lui, sunt solutii ecologice in zilele noatre!

    Raspunde
  7. flori Mihalache

    Ar fi mai buna o sala de joaca pentru anotimpul rece, ca in Oraselul Copiilor al lui Piedone. Jocuri&tobogane gonflabile cu acces gratuit :) Iarna este dificil sa scoti copiii in frig iar locurile de joaca din interior sunt ft scumpe.

    Raspunde
  8. Andreea

    Multumim ca ati tinut cont de parerea cetatenilor!
    P.S.Cu toate ca eu cred ca de fapt este la mijloc rezultatul alegerilor prezidentiale, in urma carora nu mai aveati sustinere pentru un asa proiect dezastruos pentru bucuresteni si natura!

    Raspunde
  9. Paul

    Va multumesc ca ati inteles ca trebuie sa lasati parcul verde! Nu stiu daca este teren privat, dar o posibila locatie poate fi zona Barajul Dunarii, langa complexul rezidential construit de Adama. Totodata va sfatuiesc sa investiti bani si pentru infrumusetarea si modernizarea strazilor din zona Aleea Mizil – Lunca Cetatii fost defavorizate si de fostul primar.

    Raspunde
  10. Gabriel

    Asa este, o sala este necesara, dar in niciun caz in detrimentul spatiului verde. Parcul IOR este grozav. Bravo lui Robert Negoita, daca tine cont de parerea cetatenilor. Sper sa se consulte cu noi de fiecare data cand are de luat o decizie importanta si sa nu se mai înconjoare de garzi de corp, lucrul acesta face rau la imagine. Nimeni nu-l va agresa daca dialogheaza si tine cont de parerile oamenilor.

    Raspunde

Mentiuni

  1.  Victorie pentru locuitorii Sectorului 3: Primăria RENUNȚĂ la construcția din parcul IOR | Lupul Dacic

Lasa un comentariu

  • (will not be published)