principala

Publicat la .

Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță, a participat astăzi, alături de prim-ministrul Victor Ponta, la o întâlnire cu membrii Partidului Social Democrat Sector 3.

Evenimentul a avut loc la Centrul Sportiv Apollo din Sectorul 3.

„Am plăcerea să fim în acestă seară aici, împreună cu invitaţi foarte importanți. Mă refer în primul rând la premierul României, candidatul PSD la funcţia de preşedinte şi viitorul preşedinte al acestei ţări, Victor Ponta, dar şi la Ecaterina Andronescu, preşedinte PSD Bucureşti, şi la Liviu Dragnea, preşedinte executiv PSD. Este important, pentru România şi pentru noi toţi, ca pe 2 şi 16 noiembrie să mergem la vot, iar Victor Ponta să fie preşedinte. Pot spune că sunt mandru că sunt român, de fiecare dată când premierul României face vizite importante în afara ţării. Aş vrea să reparăm ceea ce s-a întâmplat în ultimii 10 ani, şi anume destructurarea poporului român. S-a distrus tot ceea ce înseamnă valori şi idealuri. Din 16 noiembrie trebuie să reîncepem să construim încrederea în noi înşine şi sentimentul valorilor ce ne unesc. De aceea avem nevoie de un conducător care să ne unească, nu să ne dezbine”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă.

La această întâlnire au mai luat cuvântul Ecaterina Andronescu, preşedinte PSD Bucureşti, şi Liviu Dragnea, președinte executiv PSD.

Aici, în sectorul 3, am câştigat o bătălie cum puţini credeau că vom reuşi. Când Robert Negoiţă a candidat pentru primăria sectorului 3, foarte puţini îi dădeau şanse, iar acum este unul dintre cei mai buni primari ai Partidului Social Democrat. Permanent, Robert Negoiţă este la întâlnirea cu cetăţenii pe teren, printre blocurile acestui sector. Sunt mândră să văd că Sectorul 3 este un sector modernizat, cu cele mai multe blocuri din Bucureşti reabilitate şi în curs de reabilitare, dar şi cu cele mai moderne şcoli. Noi, cei din Partidul Social Democrat avem argumente solide pentru a convinge oamenii să vină la vot” a declarat Ecaterina Andronescu.

Vreau să vă spun câteva motive care mă fac pe mine să fiu în continuare alături de Victor Ponta şi să imi doresc să fie preşedintele tuturor românilor. După mulţi ani, România are un drum, pentru că noi am înţeles că nu mai trebuie guvernat în haos, nu mai trebuie risipiţi banii şi trebuie să ne asumăm nişte proiecte de ţară adevarate, pentru viitorul tuturor. Un proiect major, curajos, este modernizarea satului românesc. Al doilea mare proiect este educaţia, investiţia în educaţie iar Victor Ponta a înţeles un lucru extrem de important, şi anume că banii nu mai trebuie repartizaţi după criterii politice, ci în funcţie de necesitatea domeniului şi de importanţa sa”, a declarat Liviu Dragnea.

La finalul întâlnirii, premierul Victor Ponta a luat de asemenea cuvântul.

Vreau să vă mulţumesc în primul rând dumneavoastră, pentru încrederea pe care mi-o acordaţi, pentru tot sprijinul oferit, dar şi primarului sectorului 3, Robert Negoiţă. Mai avem 26 de zile, timp în care vom face schimbarea până la capăt pentru ca România să aibă un preşedinte legitim, un preşedinte al dumeavoastră, al românilor. România s-a schimbat în bine dar mai avem multe lucruri de făcut, iar când m-am decis să vă cer sprijinul, pentru a deveni preşedinte, m-am gândit la cât de multe am făcut împreună dar şi la câte mai avem de făcut în viitor. Vreau să cred că cetăţenii acestei ţări au înţelepciunea să voteze pentru viitorul ţării lor. Vreau ca împreună să continuăm proiectele pe care le-am început şi să facem o Românie unită”, a declarat prim-ministrul Victor Ponta.

Comentarii

comentarii

Lasa un comentariu

  • (will not be published)