Demarare-program-internship

Publicat la .

Primăria Sectorului 3 a demarat primul program de internship ce are ca obiectiv familiarizarea cu funcționarea administrației publice locale a actualilor absolvenți și masteranzi ai instituțiilor de învățământ superior.

Primarul Robert Sorin Negoiţă s-a întâlnit astăzi la Centrul Cultural Casa Artelor cu stagiarii înscrişi în programul de internship.

„Primăria Sectorului 3 este prima instituţie publică locală care iniţiază un program de internship. Aici veţi avea ocazia să învăţaţi foarte multe lucruri, utile în viitoarea voastră carieră. Practica este foarte importantă în pregătirea voastră, iar aici în primărie veţi putea activa în diverse domenii necesare şi utile comunităţii. Ne dorim, ca pe parcursul programului, să daţi dovadă de seriozitate, responsabilitate şi consecvenţă”, le-a transmis primarul Robert Sorin Negoiţă stagiarilor înscrişi în program.

Programul a presupus o etapă de strângere a CV-urilor, dar şi o serie de interviuri şi teste în urma cărora 18 candidaţi, absolvenți licenţiați, masteranzi în curs sau absolvenți de masterat, au fost selectaţi să participe la stagiul de internship din cadrul Primăriei Sectorului 3.

Programul de internship durează 3 săptămâni, timp în care stagiarii vor interacționa cu personalul Primăriei Sectorului 3, vor fi implicaţi în activitatea direcțiilor unde realizează stagiul și vor putea solicita informații și detalii care să îi ajute să-și contureze o imagine privind administrația publică locală. La finalul stagiului, fiecare participant va primi o adeverinţă prin care va fi atestat programul de internship.

Comentarii

comentarii

Lasa un comentariu

  • (will not be published)