ea

Publicat la .

Evenimentul „Cinema în aer liber” marchează marţi, 9 septembrie, începutul ultimei săptămâni de proiecţii cu filmul „Ea”. Spectatorii pot viziona filmul în parcul „Alexandru Ioan Cuza” – Insula Pensionarilor, începând cu ora 21.00.

Pelicula invită publicul cinefil să ia parte la un exerciţiu de imaginaţie, prezentând un Los Angeles al viitorului în care oamenii folosesc un sistem de operare de ultimă generaţie ce combină rolul de secretară cu cel de prieten. Personajul principal este Theodore (Joaquin Phoenix), un bărbat aflat în pragul divorţului, care îşi câştigă existenţa din redactarea corespondenţei personale pentru alţi oameni. Când Theodore îşi cumpără un sistem de operare care se activează în varianta feminină sub numele de Samantha (cu vocea lui Scarlett Johansson), existenţa tristă de până atunci începe să i se coloreze. Samantha e deşteaptă şi are umor, îl ţine la curent cu ce are de făcut şi devine în scurt timp cel mai apropiat prieten. Atât de apropiat încât, la un moment dat, Theodore se îndrăgosteşte.

Lungmetrajul „Her” a câştigat anul acesta premiile Oscar şi Globul de aur pentru cel mai bun scenariu original (Spike Jonze), iar în 2013 s-a aflat în competiţia Festivalului de la Cannes.

Filmul face parte din seria celor 36 de proiecţii prezentate de Primăria Sectorului 3 în colaborare cu Metropolis Film în cadrul celei de-a treia ediţii a evenimentului „Cinema în aer liber”, desfăşurat în perioada 5 august-14 septembrie.

Comentarii

comentarii

Lasa un comentariu

  • (will not be published)