afis

Publicat la .

Penultima săptămână a evenimentului „Cinema în aer liber” se deschide marţi, 2 septembrie, de la ora 21.00, în parcul „Alexandru Ioan Cuza” – Insula Pensionarilor, cu filmul „Parfum de femeie”.     

p2biemz6Publicul cinefil are din nou ocazia să-l urmărească pe Al Pacino, după ce l-a putut admira în seria „Naşul”, proiectată în primele trei săptămâni de cinematograf în aer liber. Interpretarea din „Parfum de femeie” i-a adus lui Al Pacino în 1993 premiile Oscar şi Globul de aur pentru cel mai bun actor.

Filmul prezintă povestea a două personaje diferite, unite doar prin faptul că sunt doi inadaptaţi la societatea modernă. Tânărul Charlie Simms, jucat de Chris O’Donnell, este un student modest, care învață în New England și trebuie să facă rost de bani, pentru a pleca acasă (în Oregon) de sărbători. Astfel, el acceptă să aibă grijă pentru câteva zile de un colonel retras din armată, Frank Slade (Al Pacino). Când ajunge însă la locuința lui, Charlie descoperă în locul unui bătrân prietenos, un bărbat orb şi arţăgos, care încă nu s-a împăcat cu trecutul său sau cu ceea ce-i rezervă prezentul.

„Parfum de femeie” face parte din seria celor 36 de proiecţii ce pot fi vizionate în cadrul evenimentului „Cinema în aer liber” organizat de Primăria Sectorului 3 în colaborare cu Metropolis Film în perioada 5 august-14 septembrie.

Program Cinema in aer liber 2014

 

Comentarii

comentarii

Lasa un comentariu

  • (will not be published)