film

Publicat la .

Primăria Sectorului 3 invită bucureştenii miercuri, 20 august, de la ora 21.30, în parcul „Alexandru Ioan Cuza” – Insula Pensionarilor, la proiecţia filmului „Naşul III”.

Explorând teme precum puterea, tradiţia, răzbunarea şi iubirea, Francis Ford Coppola semnează regia filmului în care joacă Al Pacino, Andy Garcia, Diane Keaton, Talia Shire, Eli Wallach, Sofia Coppola şi Joe Mantegna. Ultima parte a trilogiei „Naşul” a fost nominalizată la şapte Premii Oscar în 1990, inclusiv Oscarul pentru „Cel mai bun film”.

În capitolul final al seriei, Al Pacino reia rolul puternicului cap de familie Michael Corleone. Trecut acum de 60 de ani, Michael este ros de remuşcări pentru faptele sale din trecut şi plănuieşte încă o dată ascensiunea familiei sale, dar de această dată în chip de corporaţie perfect legitimă.

În cadrul celei de-a III-a ediţii a evenimentului „Cinema în aer liber”, organizat de Primăria Sectorului 3 în colaborare cu Metropolis Film, pot fi vizionate 24 de filme premiate sau nominalizate recent la festivaluri internaţionale de prestigiu, precum şi proiecţii clasice.

Program Cinema in aer liber 2014

 

Comentarii

comentarii

Lasa un comentariu

  • (will not be published)