Poza-principala-concert

Publicat la .

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a participat  la un concert de percuţie şi jazz susţinut în Piaţa Regiunilor de Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Marius Mihalache.

În seara aceasta voi cânta pentru prima dată în public după 15 ani, de aceea mă bazez pe susţinerea şi indulgenţa dumneavoastră. Mă bucur să fac acest lucru în Piaţa Regiunilor, pe bulevardul Unirii, un spaţiu urban care primeşte o nouă înfăţişare, demnă de o capitală europeană. Aşa ne dorim să arate de fapt tot Sectorul 3. Vă mulţumesc pentru sprijinul acordat şi împreună sunt convins că putem face multe lucruri minunate, a declarat primarul Sectorului 3, Robert  Negoiţă.

Seara a fost deschisă de trupa White Mahala, a cărei voce este actorul Ovidiu Niculescu, care a animat sutele de bucureşteni prezenţi în Piaţa Regiunilor. În continuarea concertului, primarul Robert Sorin Negoiţă a interpretat la pian Cantata 147 de Johann Sebastian Bach, precum şi piesa Für Elise de Ludwig van Beethoven.

De asemenea, au urcat pe scenă cântăreaţa de jazz Irina Sârbu, evenimentul fiind prezentat de Cătălin Măruţă.

Primăria Sectorului 3 a deschis seria evenimentelor Arte în stradă cu inaugurarea unui nou spaţiu atractiv pentru bucureşteni şi anume Piaţa Regiunilor. Aceasta a găzduit în perioada 14-15 iunie un spectacol de teatru, statui vivante şi acrobaţii extreme.

 

Comentarii

comentarii

Un raspuns la “Robert Negoiţă a interpretat la pian două piese în cadrul concertului susţinut de Ovidiu Lipan Ţăndărică şi Marius Mihalache”

  1. comanici ion

    Ce pot spune? Cum de cateva luni nu am iesit din casa (urmare unei operatii grele), nu am putut sa vin sa asist la eveniment. In plus, va spun cinstit (si duhovnicul meu pr Goga Daniel stie ca nu mint si spun doar adevaruri) ma asteptam sa fie o cacealma, mai ales ca de 12 luni incerc sa am un scurt dialog cu dv., lucru la care mai sper inca (mai ales ca pr Goga Daniel a inregistrat la Cabinetul dv un material ce a ramas fara raspuns pana azi). Nu stiu cum arata Piata Regiunilor, abia astept sa pot merge acolo. Ce pot spune este ca am fost foarte, foarte placut surprins de talentul dovedit de dv. Mie imi place Bach, in mod deosebit concertele la orga, este o muzica care ma detensioneaza. Ma bucur ca ati postat evenimentul pe site-ul dv si am avut placerea sa ascult interpretarea dv. Sunt curios: ati studiat candva pianul/orga sau sunteti autodidact? Ce sa spun? Daca v-as spune ca mi s-a inlacrimat sufletul, nu m-ati crede. De bucurie, sigur ca da! Sper sa mai repetati astfel de mici iesiri. A, inca o intrebare: acasa aveti pian/orga? Pt ca muzica ii va placea juniorului foarte mult si e bine sa-i oferiti astfel de bucurii. Cu respect I Comanici

    Raspunde

Lasa un comentariu

  • (will not be published)