Crowne_42-Poza-Principala

Publicat la .

Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă, a participat astăzi, 19 iunie, la summit-ul „Banking 365: BancaViitorului”, ce a reunit profesionişti din industria financiar-bancară, specialişti din mediul de afaceri, antreprenori, manageri, precum şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale.

Evenimentul a cuprins trei seminarii şi o sesiune simultană de workshop-uri.

Cele trei seminarii au avut drept teme „România în Uniunea Europeană: Contextul economic actual şi perspective”, „Banca Viitorului: Noi tehnologii bancare” şi „Leadership-ul şi Banca Viitorului”. În cadrul focus-ului „Parteneriate de succes şi bună practică”, alături de primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă, au participat Mihai Tănăsescu, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, şi Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1.

„Mă bucur să mă aflu astăzi aici şi vă felicit pentru iniţiativa organizării acestui eveniment. Provocarea pentru Sectorul 3 este să încercăm să dezvoltăm zona economică, să facem sectorul atractiv pentru investitori. Pentru început ne-am orientat către dezvoltarea a două zone importante ale Sectorului 3, bulevardul Unirii – mijlocul Bucureştiului, axul principal care leagă Piaţa Alba Iulia de Palatul Parlamentului, respectiv Republica, fostă zonă industrială. Încercăm să ne inspirăm din proiectele derulate în mari oraşe europene precum Hamburg sau Lisabona, care au reuşit să transforme fostele zone industriale în repere turistice. Intenţionăm să dezvoltăm la Republica un parc ştiinţific, o zonă culturală”, a declarat primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiţă.

„În opinia mea nicio altă activitate economică nu aduce atingere mai multor aspecte ale vieţii noastre cotidiene, decât o face sistemul bancar. După şase ani de la începutul crizei financiare mondiale, băncile ar trebui să redevină motoarele dinamice ale economiilor moderne”, a declarat vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Mihai Tănăsescu.

De asemenea, în cadrul summit-ului bancar au avut loc trei workshop-uri care au vizat nevoia de transparenţă a administraţiei publice locale în relaţia cu instituţiile bancare, necesitatea dezvoltării unei relaţii de încredere între angajat şi angajator şi noi modele de business adresate băncilor pentru a simplifica nevoia de adaptare la cerinţele clienţilor şi la schimbările rapide din societatea modernă.

Comentarii

comentarii

Lasa un comentariu

  • (will not be published)